Cea mai nouă provocare care a devenit virală: noul ice bucket challenge?

de: Andrei Simion
02 07. 2019

Cea mai nouă obsesie a internetului implică o provocare și o sticlă, iar vedete ca Jason Statham și John Mayer nu s-au sfiit să o facă.

Max Holloway, actualul campion UFC la categoria pană, a pornit această nebunie după ce și el, la rândul lui, a fost provocat de Errolson Hugh, care și el fusese provocat de Farabi Davletchin.

Holloway s-a filmat în timp ce lovea cu piciorul un capac de la o sticlă, și astfel acestea se deșuruba, desprinzându-se de pe gâtul sticlei. El a încheiat clipul spunând că îi dă leapșa lui John Mayer.

Mai departe, cântărețul John Mayer a preluat provocarea și chiar a reușit să o îndeplinească. Apoi mai multe celebrități și sportivi au acceptat provocarea. Așa că îl poți vedea pe actorul Jason Statham, pe luptătorul Conor McGregor sau pe boxerul Floyd Mayweather reușind să lovească capacul sticlei.

Și copii pot participa la această provocare, dar nu va fi la fel de ușor. Totuși, un puști de 11 ani din Marea Britanie a reușit asta. La fel și Rush, fiul de șase ani al lui Holloway.

Nu doar cei care au izbutit să-și surprindă reușitele pe cameră au încărcat clipurile video pe internet, ci și cei care au eșuat, iar unii au eșuat lamentabil, spre amuzamentul tuturor.

Cei care se bucură că această provocare are loc acum și nu primăvara sau toamna sunt profesorii. Sigur nu ar fi vrut să vadă elevii lovind sticle cu piciorul pe holuri sau prin clase.

Provocarea pare să aibă câteva dintre ingredientele celebrei provocări ice bucket challenge, care a cucerit internetul în 2014. Avem o provocare, vedete și actori care participă șo există și momente amuzante, însă această provocare este ceva mai complicată de executat și nici nu are o cauză în spate.

Scopul lui ice bucket challenge era acela de a atrage atenția asupra bolii scleroză laterală amiotrofică, cunoscută și ca boala Lou Gehrig, dar și de a strânge bani pentru fundația americană ALS.